Tipuri de diabet

DIABETUL ZAHARAT pe scurt

     O boală cu potențial fatal, diabetul afectează 537 de milioane de oameni la nivel mondial, din care aproape 2 milioane numai în România. Pandemia de Covid-19 a determinat o creștere alarmantă a cazurilor de diabet insulino-dependent, acesta apropiindu-se de pragul de 9 milioane la nivel global și 10 mii, numai în România. In ceea ce privește diabetul de tip 2 ca rezultantă directă a problemelor de greutate, statistica arată că 40% din copiii români sunt supraponderali; cu alte cuvinte, aproape jumătate, adică aproape 1 din 2 copii cu vârsta între 0 și 18 ani este obez, și deci, predispus la diabet ca viitor adult. Pe fondul pandemiei,  statisticile continuă să crească din păcate, Federația Internațională de Diabet estimând 783 de milioane de pacienți până în 2045.

     Diabetul zaharat apare atunci când pancreasul nu mai produce insulină sau atunci când organismul nu mai poate utiliza insulina în mod optim. Insulina este un hormon produs de pancreas, care acționează ca o cheie ce permite glucozei din alimentele ingerate să treacă din circulația sanguină în celulele corpului pentru a produce energie. În sânge, carbohidrații din alimente sunt transformați în glucoză, iar insulina ajută glucoza să intre în celule. Incapacitatea de a produce insulină sau de a o utiliza eficient determină creșterea nivelului glucozei în sânge (hiperglicemie).

  Diabetul zaharat este o boală metabolică cronică complexă, cu o etiologie la fel de complexă ce implică factori de risc la nivel social, genetic, comportamental și de mediu. Controlul defectuos al glicemiei este asociat cu complicații grave, însă diagnosticul precoce și inițierea terapiei pot preveni sau întârzia apariția complicațiilor pe termen lung.

 TIPURI DE DIABET

     Diabetul tip 1 (cunoscut ca insulino-dependent, juvenil sau cu debut în copilărie) se caracterizează prin producție deficitară de insulină și necesită administrare zilnică prin injecții pentru controlul glucozei din sânge. În lipsa accesului la insulină, boala devine fatală si pacienții pot muri. Cauza diabetului de tip 1 rămâne însă o necunoscută iar din ceea ce cunoaștem în prezent, el nu poate fi prevenit. Boala poate afecta persoane de orice vârstă, dar apare de obicei la copii sau adulți tineri. Simptomele pot apărea brusc și pot include: excreție excesivă de urină (poliurie), enurezis, sete (polidipsia) si gură uscată, senzație continuă de foame, pierdere în greutate, modificări ale vederii și senzație de oboseală, vindecare lentă a leziunilor, furnicături sau amorțeli la nivelul mâinilor și picioarelor, ulcerații si infecții fungice tegumentare recurente.

     Diabetul tip 2 (cunoscut ca non-insulino-dependent sau cu debut in adulție) reprezintă cel puțin 90% din toate cazurile de diabet. Este caracterizat prin insulino-rezistență sau deficitul relativ de insulină și se asociază cel mai frecvent cu excesul ponderal sau obezitatea. Insulino-rezistența apare chiar dacă pancreasul secretă o cantitate de insulină suficientă pentru a scădea nivelul de zahăr din sânge, însă aceasta nu intră în sistem deoarece rămâne „blocată” în celulele de grăsime și pe cale de consecință, nu poate acționa, diabeticul rămânând cu valori crescute ale glicemiei.

     În mod normal, după ce mâncăm, alimentele se descompun la nivel intestinal și se transformă în glucoză, aceasta trecând mai apoi in fluxul sangvin și crescând astfel glicemia din sânge. Pe cale de consecință imediată, pancreasul trebuie să intervină, secretând insulina responsabilă cu scăderea glicemiei, însă în cazul persoanelor obeze, deși pancreasul funcționează corect, insulina nu își mai poate produce efectele din cauza grăsimii. Cu alte cuvinte, faptul că insulina rămâne „blocată” în grăsime obligă pancreasul să producă si mai multă insulină în încercarea sa de a reduce glicemia, însă din păcate, aceasta se concretizează doar într-un nivel ridicat al insulinei în corp și nu într-o misiune îndeplinită în ceea ce privește normalizarea glicemiei.

     Supranumită boala stilului de viață în marile aglomerări urbane, diabetul de tip 2 se poate gestiona atât prin dieta, alimentație sănătoasă și mișcare, cât și prin medicație orală și/sau insulina. Simptomele pot fi similare celor din diabetul tip 1, dar de obicei sunt mai puțin marcante. El poate rămâne nedepistat pentru mulți ani, iar diagnosticul se pune deseori când apare o complicație sau ca urmare a testării de rutină a glucozei din sânge sau urină. Până de curând, acest tip de diabet a fost observat doar la adulți, dar în prezent se semnalează și în rândul copiilor și adolescenților.

     Diabetul Gestațional e o formă de diabet care constă in hiperglicemie sau niveluri crescute de glucoză în timpul sarcinii. Acesta apare la una din 25 de sarcini pe plan mondial și e asociat cu complicații atât pentru  mamă cât și pentru copil. De obicei, diabetul gestațional dispare după sarcină, însă femeile afectate și copiii acestora rămân în categoria de risc crescut de diabet de tip 2 mai târziu în viață. Aproximativ jumătate din femeile cu istoric vor avea evoluție spre tipul 2 în cinci până la zece ani după momentul nașterii. Pentru diabetul gestațional, diagnosticul se realizează mai lesne prin screening prenatal decât prin semnalare de simptome specifice.

     Diabetul de tip 3 și apariția bolii Alzheimer

     În literatura de specialitate, a apărut de curând un nou concept diagnostic, și anume „Diabet de tip 3”. Este demn de subliniat că acesta nu are legătura cu diabetul zaharat, ci cu boala neuro-degenerativă Alzheimer, însă a căpătat această denumire datorită mecanismelor de producere oarecum similare. Cu alte cuvinte, s-a constatat că insulino-rezistența responsabilă de apariția diabetului de tip 2 este responsabilă și de apariția bolii Alzheimier.

     Cum am arătat mai sus, insulin-rezistența apare în special la persoanele cu exces de greutate sau obezitate. În cazul lor, chiar dacă pancreasul secreta o cantitate de insulină suficientă pentru a scădea nivelul de zahăr din sânge, insulina nu mai ajunge în sistem deoarece rămâne „blocată” în celulele de grăsime; prin urmare, ea nu mai poate să acționeze, iar pacientul rămâne cu valori crescute ale glicemiei. Studiile recente au arătat însă că insulino-rezistența are efecte dăunătoare și asupra creierului, fiind responsabilă de instalarea problemelelor de memorie și dementelor senile, cum  ar fi maladia Alzheimer. Cu alte cuvinte, știm deja că diabetul de tip 2 apare în mod frecvent la pacienții cu exces de greutate și dislipidemie asociată (adică valori crescute ale grăsimilor, adică a colesterolului rău și trigliceridelor pe fondul unei diete bogate în carbohidrați rafinați, grăsimi saturate și hidrogenate (trans). Pe de altă parte, s-a demonstrat că și demența Alzheimer apare tot pe fondul dislipidemiei și dietei bogate în carbohidrați rafinați, grăsimi saturate sau trans. Așadar, putem concluziona, pe cale de consecința logica, că aceste diete reprezintă factorul etiologic comun diabetului de tip 2 și demenței Alzheimer, iar dacă diabetul se asociază cu dislipidemie si dislipidemia se asociază cu boala Alzheimer, atunci și diabetul se asociază cu boala Alzheimer.

     În același context, un alt aspect merită atenție sporită. La nivel etiologic, apariția demențelor s-a pus și pe seama statinelor, o clasă de medicamente care scade grăsimile, utilizată în mod frecvent la pacienții cu dislipidemie si diabet. Tratamentul cu statine se prescrie pe fondul riscului asociat de boli cardiovasculare al diabetului (infarct miocardic sau accident vascular). Statinele sunt indicate atât în prevenția primară (înainte de a se întâmpla un eveniment cardiovascular) dar mai ales în prevenția secundară (dacă deja a avut loc un astfel de eveniment). În urma unui infarct miocardic, recomandarea este ca pacientul să ia statine toată viața lui, indiferent de cât de mică este valoarea colesterolului. Însă, pornind de la premisa că creierul nostru se hrănește cu glucoză și are nevoie și de lipide, (grăsimi sănătoase, nu saturate) pentru a forma noi conexiuni sinaptice, dacă un pacient ia statine si nivelul lui de grăsimi din sânge rămâne mic sau foarte mic, aceasta va determina o suferință cerebrală și deci, o incapacitate previzibilă de a mai crea noi sinapse, ceea ce conduce într-un final la instalarea bolii Alzheimer. Însă, chiar dacă remarcăm paradoxul clinic în acest context, asta nu înseamnă că tratamentul cu statine ar fi contraindicat. Tocmai, el salvează vieți și nu trebuie întrerupt sub nici o formă, indiferent dacă indicația este de prevenție secundară sau primară. Fără îndoială, este mai bine să ne protejăm de un eveniment cardiovascular decât să-i tratăm efectele.

     În concluzie, acestea ar fi principalele motive pentru care se vehiculează asocierea dintre diabetul de tip 2 și maladia Alzheimer. S-a conceptualizat astfel „tipul 3 de diabet” care, chiar dacă definește în principal o boală neuro-degenerativă, o demență senilă, el prezintă mai cu seamă specificitate și mecanisme etiologice de facto similare cu cele ale diabetului zaharat de tip 2.

     Diabetul MODY este un alt tip de diabet, întâlnit destul de des în rândul tinerilor până în 25 de ani. Acest tip are șanse mult mai mari să fie moștenit decât alte tipuri din cauza unui factor de risc genetic mult mai puternic. Confirmarea diagnosticului de diabet MODY necesită testare genetică, iar dacă un părinte prezintă această mutație genetică, copilul lui are 50% șanse să-l moștenească, indiferent dacă acesta din urmă adoptă un stil de viață sănătos sau nu.

     La nivelul simptomelor specifice, MODY este deseori comparat cu diabetul de tip 2. Însă,  în ceea ce privește excesul de greutate, acest tip de diabet nu are nicio legătura cu obezitatea, majoritatea pacienților diagnosticați fiind foarte rar supraponderali. Deja au fost înregistrate 6 tipuri de MODY și este foarte probabil ca altele să mai apară în viitor. Severitatea bolii poate varia considerabil de la un tip la altul. Deși cel mai adesea, MODY se manifestă ca o formă ușoară de diabet zaharat tip 1 (cu producție insulinică menținută parțial și sensibilitate normală la insulină), tratamentul nu presupune întotdeauna administrarea insulinei.

     Unul dintre cele mai întâlnite tipuri de MODY este HNF1-alfa. Această genă provoacă aproximativ 70% din cazuri, practic declanșând diabetul prin scăderea cantității de insulină produsă de pancreas. De cele mai multe ori, tratamentul nu necesită insulină, ci doar medicație prescrisă pentru diabetul de tip 2. Pe de-altă parte, în cazul genei HNF4-alfa, pacienții au încă de la naștere un nivel scăzut al zahărului în sânge, aceștia necesitând tratament medicamentos și după caz și insulinoterapie. De altminteri, în cazul HNF1-beta, pacienții pot dezvolta o multitudine de complicații precum chisturi renale, anomalii uterine sau gută, tratamentul presupunând administrare de insulină și un regim alimentar adecvat. Însă, indiferent de tipul de MODY, obiectivul principal al tratamentului rămâne același ca și în cazul celorlalte forme de diabet, și anume menținerea glicemiilor la un nivel cât mai apropiat de cel normal, mers pe jos și exerciții fizice, dar și antidiabetice orale și insulino-terapie.

     Diabetul LADA sau diabetul latent autoimun al adultului (Latent Autoimmune Diabetes in Adults) este o formă particulară de diabet zaharat, apărând de obicei, la adulții cu vârstă de peste 35 ani. Numită și diabet de tip 1,5, LADA este o forma de diabet de tip 1 însă cu particularități speciale. Deși prezintă componenta autoimună care declanșează diabetul zaharat de tip 1, debutul LADA este unul lent și insidios ce poate dura mai mulți ani. Așadar, LADA prezintă anticorpi pozitivi la fel ca și în cazul celui de tip 1, însă distrugerea celulelor beta-pancreatice se desfășoară mult mai lent, astfel pacientul bucurându-se încă de niște rezerve secretoare de insulină. Ținând cont de faptul că în cazul diabetului de tip 1, celulele beta-pancreatice se distrug rapid și producția de insulină stagnează sau devine imposibilă, trebuind un aport exterior de insulină pentru ca pacientul să supraviețuiască, în cazul diabetului LADA, distrugerea celulelor beta-pancreatice este una mult mai lenta, întinzându-se pe parcursul mai multor ani. Așadar, la debutul bolii, pacienții sunt controlați doar cu dieta și antidiabeticele orale, urmând ca în timp, după ani de evoluție și după ce s-au distrus toate celulele beta-pancreatice, să fie necesară insulino-terapia.

     Pacientul cu diabet LADA seamănă și cu cel cu diabet de tip 2, însă, de foarte multe ori, el nu este obez, ci mai degrabă normoponderal. Pe de-altă parte, atât pacienții cu diabet LADA cât și cei cu diabet de tip 1 prezintă de multe ori și alte boli autoimune asociate, cum ar fi tiroidita autoimună, lupusul, vitiligo, poliartrita reumatoidă sau boala celiacă.